Identificarea ceramicii spaniole

Așa că stau aici mult prea târziu în noapte, lumina din bucătărie bâzâie ușor — știți voi, ăla — și încerc să explic cum să identifici ceramica spaniolă într-un mod care să ajute cu adevărat, nu în felul ăla de “iată cinci sfaturi generice” care te face să vrei să arunci cana în perete. De fapt, nu, permiteți-mi să reformulez... Vreau să simți că poți lua o bucată de ceramică de la o piață de vechituri din Valencia sau de la un magazin de antichități prăfuit din Toledo și să ai măcar o șansă să știi ce ai în mână. Nu certitudine. Doar... șanse mai mari.

Pentru că iată ce nu-ți spune nimeni: identificarea ceramicii spaniole e complicată. E vorba de vibrații plus indicii plus un pic de “hm, ce ciudat”. Nu e o știință exactă. Jumătate din cazuri greșești. În cealaltă jumătate doar... în mare parte greșit. Dar te perfecționezi. Începi să observi lucruri. Cum ar fi culoarea argilei — despre care, da, toată lumea vorbește — dar este totuși utilă. Argila roșie spaniolă poate fi de culoarea teracotei închise, aproape ca o cărămidă, mai ales în bucățile din sud. Dar apoi găsești ceva din Catalonia, palid și nisipos, și te vei gândi: “O, tare, am descifrat codul”, și apoi, bum, găsești un atelier în Extremadura care folosește aceeași argilă palidă și dintr-o dată îți pui la îndoială întreaga viață. Sau poate doar eu mă gândesc așa.

Textura ajută și ea. Unele regiuni își fierb argila la foc mai mare, astfel încât corpul se simte mai dens, aproape ca piatra. Altele îl lasă puțin mai moale, mai poros. Treceți degetul mare de-a lungul bazei neglazurate - ușor, cu excepția cazului în care doriți să lăsați piele în urmă - și veți simți aceste diferențe. Dar, din nou, nu este de încredere. Atelierele împrumută tehnici unele de la altele tot timpul. Am cumpărat odată un bol în Córdoba care se simțea exact ca ceva din Talavera și jur că puteam mirosi portocale în timp ce îl țineam în mână, ceea ce nu avea sens pentru că eram înăuntru și singurul lucru de pe masă era cafeaua mea rece. (Pe care apoi am vărsat-o. Evident.)

Stilul glazurării este locul unde lucrurile devin amuzante. Glazurile spaniole au personalități. Verdele andaluze care arată ca niște smaralde topite. Albastrul Talavera care trece de la cerul pal la cobaltul intens în aceeași tușă de pensulă. Galbenul strălucitor, aproape obraznic, al Valenciei. Dar glazurile se estompează, se crapă, se ard prea mult, se ard prea puțin, se repară sau - micro-opinia mea personală - se strică de oamenii care insistă să le frece cu vată de oțel. Deci, da, glazura îți poate spune multe, dar te poate și minți.

Motivele decorative sunt o altă năzbâtie. Veți vedea motivele florale clasice din Talavera, modelele geometrice de inspirație maură, păsărelele caraghioase care apar în piesele din Puente del Arzobispo, dungile îndrăznețe din Catalonia. Motivele pot fi super utile... până când nu mai sunt. Pentru că artizanii se copiază între ei. Turiștii cer “cea albastră cu flori” și dintr-o dată fiecare atelier de la Sevilla la Zaragoza pictează același lucru. Așadar, motivele sunt indicii, nu răspunsuri. Tratați-le ca pe niște bârfe - interesante, dar nu absolut divine.

Forma este extrem de importantă. Unele regiuni au forme caracteristice: ulcioarele înalte și înguste din sud, bolurile cu mâner îngust din est, borcanele cu capac din centrul Spaniei. Dar formele călătoresc. Un olar își mută atelierele, se căsătorește cu cineva din altă regiune sau pur și simplu decide să încerce ceva nou într-un an și, dintr-o dată, forma pe care o credeai că o trădează devine doar... o formă. Totuși, fii atent. Dacă vezi o formă repetată pe mai multe piese din aceeași tarabă, întreabă de unde provin. Oamenilor le place să spună povești despre origine, chiar și atunci când sunt pe jumătate inventate.

Greutatea este unul dintre acele lucruri pe care le înveți doar manipulând multă ceramică. Unele piese spaniole sunt surprinzător de grele - de genul “au amestecat plumb în asta?” - în timp ce altele par aproape prea ușoare pentru dimensiunea lor. Greutatea poate sugera densitatea argilei, temperatura de ardere, chiar și vârsta. Dar este subtilă. Și uneori ești pur și simplu obosit și totul pare greu. Sau poate că din nou asta sunt eu.

A, urmele de ceramică. Ai văzut deja prima postare din această categorie, deci știi cum e: urmele ajută, dar sunt haotice. Unele sunt clare. Unele sunt pătate. Unele lipsesc complet. Unele sunt false. Unele sunt reale, dar par false. Unele sunt doar inițiale care ar putea aparține oricăruia dintre cei 400 de olari. Urmele sunt ca prietenul care spune că te va lua la 7 și apare la 9:30 fără nicio explicație. Utile, dar numai atunci când are chef.

În fine, adevăratul truc este să suprapui toate aceste indicii la un loc. Lut + glazură + motiv + formă + greutate + orice semn poți descifra. Niciunul dintre ele nu este de încredere individual, dar împreună încep să formeze o imagine. Una neclară, sigur, dar o imagine. Și cu cât mânuiești mai multe piese, cu atât imaginea devine mai clară. E ca și cum ți-ai antrena creierul să observe lucruri mărunte - felul în care se curbează o tușă de pensulă, felul în care este tăiat un inel de picior, felul în care o glazură se adună la baza unui mâner. Începi să ai încredere în instinctele tale. Începi să ai dreptate de cele mai multe ori. Și, sincer, asta e suficient.

În fine, tot divaghez și bâzâitul luminii devine din ce în ce mai puternic și cred că ceva miroase a pâine prăjită, deși cu siguranță nu am făcut eu pâine prăjită, așa că mă opresc aici, mulțumesc că ați fost alături de mine!

Identificarea ceramicii spaniole
Identificarea ceramicii spaniole

Cum să dați ceramica spaniolă vintage folosind craquelure-ul glazurate și modelele de uzură

Pentru a data cu exactitate ceramică spaniolă vintage, căutați o rețea neregulată de crăpături fine și continue ale glazurii (craquelure) combinate cu o abraziune moale, neșlefuită, pe marginea de jos neglazurată. Crăpăturile autentice, cauzate de înaintarea în vârstă, se răspândesc în mod natural pe suprafețe și în adâncituri ascunse de-a lungul deceniilor, datorită schimbărilor de umiditate și a schimbărilor de temperatură, în timp ce cele artificiale...

Citeşte mai mult...